Imnul național al României, intitulat „Deșteaptă-te, române!”, este un simbol al unității și libertății poporului. Istoria creării sale este strâns legată de evenimentele politice și sociale care au avut loc în țară. Bucureștiul este considerat locul apariției, afirmării și popularizării principalei opere muzicale a statului, unde a răsunat de-a lungul anilor la adunări revoluționare, ceremonii solemne și sărbători naționale. Mai multe detalii pe ibucharest.com.
Context istoric
Este interesant faptul că istoria României cuprinde mai multe imnuri naționale, care s-au schimbat succesiv în funcție de actualitatea conținutului.
Primul imn a apărut în anul 1862, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Inițial, a fost anunțat un concurs în cadrul căruia compozitorii și-au prezentat propriile lucrări. Câștigător a fost desemnat Eduard Hübsch cu un marș triumfal, care până în 1881 nu a avut text. Ulterior, prin eforturile comune ale aceluiași compozitor și ale poetului Vasile Alecsandri, a fost creată o nouă operă intitulată „Trăiască Regele”. În 1884, compoziția a răsunat pentru prima dată în timpul încoronării lui Carol I la București, ca imn oficial al României. În capitală, chiar și în zilele noastre, se poate auzi acest cântec, pe acordurile căruia se desfășoară marșul de întâmpinare al armatei române. De obicei, acesta este intonat în timpul vizitelor oficiale ale demnitarilor străini.
În perioada regimului comunist, în România s-au schimbat 3 imnuri, ale căror texte conțineau motive propagandistice. Unul dintre acestea a fost modificat de Nicolae Ceaușescu în 1977.
„Deșteaptă-te, române!”
Cântecul „Deșteaptă-te, române!” este imnul național al țării din 24 ianuarie 1990. Totuși, istoria apariției operei datează din anul 1848. În timpul Revoluției din Țara Românească, poetul Andrei Mureșanu a scris o poezie patriotică intitulată „Un răsunet”, care a fost ulterior completată cu o melodie populară de origine religioasă. Compozitorul Anton Pann a adaptat linia melodică pentru acompaniamentul instrumental. De atunci, compoziția a fost interpretată în mod tradițional în timpul evenimentelor revoluționare. Românii au început să numească opera după primele cuvinte care răsună în cântec – „Deșteaptă-te, române!”.
În perioada regimului comunist, autoritățile de la București au interzis această compoziție. Cu toate acestea, în timpul Revoluției din 1989, românii au cântat-o pe străzile capitalei ca un simbol al eliberării de sub dictatură.
Imnul național conține 11 strofe, însă, conform normelor legislative, în timpul evenimentelor oficiale se intonează doar 4 strofe. Versiunea integrală a cântecului patriotic poate fi auzită în timpul sărbătoririi Zilei Marii Uniri la București.
Semnificația imnului
În 1998, guvernul de la București a adoptat o hotărâre privind sărbătorirea oficială a Zilei Imnului Național al României. De atunci, în fiecare an, pe 29 iulie, locuitorii Bucureștiului și oaspeții orașului pot participa la evenimente solemne patriotice dedicate principalului cântec al țării. De obicei, în capitală au loc inițiative publice și depuneri colective de flori la locurile comemorative.
Cu participarea garnizoanei și a administrației Bucureștiului, în perimetrul Pieței Tricolorului are loc o slujbă religioasă, iar fanfara militară intonează toate imnurile oficiale ale României, încheind programul cu cântecul „Deșteaptă-te, române!”. Tradițional, la evenimente participă reprezentanți ai Ministerului Apărării, Statului Major General, autorităților locale, funcționari publici, ofițeri și veterani.
Imnul „Deșteaptă-te, române!” este un simbol al identității naționale a poporului. Acesta unește regiunile și grupurile etnice ale României. În context istoric, cântecul patriotic a fost un fel de chemare la libertate și unitate. De-a lungul celor peste 170 de ani de existență, compoziția a devenit parte a memoriei naționale, transmisă din generație în generație.
După revoluția din 1989, imnul a devenit un simbol al democrației și al renașterii naționale, în special în București, unde au avut loc demonstrații masive.
