În anii 1890, situația tuberculozei în București s-a înrăutățit semnificativ. Cu peste 800 de decese dintr-un total de 4868 în capitala României, numărul crescând rapid, a pus în fața membrilor „Consiliului de Igienă Publică și Sanitară” o problemă gravă, care trebuia soluționată. Mai multe detalii despre organizarea primului sanatoriu și spital pentru tuberculoză din oraș pe ibucharest.com.
Cum să prevenim boala?
La inițiativa savantului Victor Babeș, conștient de importanța eforturilor pentru reducerea efectelor tuberculozei, în cadrul unei ședințe a „Societății de Științe Medicale”, au fost propuse, la un nivel funcțional, câteva metode tehnice. Printre acestea, măsuri de izolare a bolnavilor, atât în spitale, cât și în mediul social. Un alt demers menit să reducă incidența tuberculozei a fost creșterea gradului de conștientizare prin mesaje publice despre boală și riscurile sale. Au fost introduse proceduri de igienizare a locurilor publice, amplasarea scuipătoarelor, crearea de case de asigurări sociale, sanatorii, chiar și o formă organizată a Ligii Române. Toate acestea erau menite să oprească răspândirea necontrolată a bolii.
Potrivit lui Victor Babeș, era nevoie de cunoașterea proporțiilor și evoluției acestui tip de boală, prin monitorizarea statistică a tuberculozei, din punct de vedere al mortalității și morbidității, lucru realizabil doar prin crearea unui așezământ social specializat.
În acest context, Georges, medicul-șef al capitalei în perioada 1892–1905, a propus Episcopatului spitalului Brâncovenesc să doneze cazărmi de pe Dealul Filaret. La inițiativa medicilor Ion Cantacuzino, Ștefan Irimescu și Petrini-Galați, în septembrie 1901, a fost înființată „Societatea de prevenire și ajutorare a bolnavilor săraci de tuberculoză”, condusă de același Petrini-Galați.
Înființarea sanatoriului și spitalului
Următorul pas important a fost crearea sanatoriului și spitalului „Filaret” la inițiativa „Societății de prevenire și ajutorare a bolnavilor săraci de tuberculoză”, care a marcat un punct de cotitură în dezvoltarea luptei împotriva tuberculozei în țară. Prima piatră de temelie a fost pusă pe 17 octombrie 1906, iar în anul următor, la 16 iunie, primele paturi au fost deja funcționale. De la început, sanatoriul și spitalul au fost o instituție medicală unică, prima de acest gen din România, cu un buget anual de aproximativ 150.000 de lei. O altă caracteristică semnificativă a acestei inițiative în istoria medicinei românești a fost natura sa exclusiv privată și publică.
Pentru a funcționa, „Societatea” a primit de la autoritățile administrației locale o suprafață de 7 hectare și 3072 de metri pătrați, folosită anterior de „Consiliul Comunal” al Bucureștiului ca pepinieră.
Un fapt interesant este că pe acest perimetru, potrivit unor istorici, a fost amplasată o fântână construită de mitropolitul Filaret al II-lea, care a murit la 52 de ani din cauza tuberculozei. Acest institut a devenit locul în care s-a dezvoltat școala românească de ftiziologie.
În primul an de activitate, sanatoriul a primit peste 230 de pacienți, cu o durată medie de internare de 69 de zile. Potrivit statisticilor directorului Ștefan Irimescu, majoritatea pacienților proveneau din medii sărace, inclusiv muncitori și meșteșugari urbani, cu vârste între 13 și 50 de ani, iar numărul bărbaților depășea pe cel al femeilor. Mulți pacienți aveau forme grave de tuberculoză, dezvoltate în organisme slăbite de alte boli, precum malaria, rujeola, tifosul și variola.
Institutul de Ftiziologie
Rezultatele din primul an de funcționare a instituției au demonstrat rolul său funcțional în aparatul de combatere a tuberculozei, întrucât în aproape jumătate din cazurile tratate s-a înregistrat o ameliorare, deși mortalitatea continua să fie semnificativă — 25%. Dat fiind faptul că metodele medicale erau încă la început, vindecările erau raportate în doar 4,2% din cazuri, de două ori mai mult decât agravările.
În 1906, tot acolo a fost creat primul dispensar antituberculos din țară, care oferea consultații pacienților de două ori pe săptămână.
În cadrul acestui proiect amplu de sănătate, în 1949 a fost înființat la București Institutul de Ftiziologie, situat în cartierul Șoseaua Viilor, în vechiul sanatoriu „Filaret” și al „Societății de Prevenire a Tuberculozei”. Noua instituție avea două filiale: una în Cluj și alta în Iași. Cercetările aplicate din cadrul Institutului vizau o gamă largă de probleme experimentale, clinice și organizaționale, atât în lupta împotriva tuberculozei, cât și în domeniul bronhologiei infantile, chirurgiei toracice etc.