Având în vedere că Bucureștiul este un important centru cultural, politic și comercial, orașul a concentrat întotdeauna un număr mare de legături migratorii. Drept urmare, populația capitalei s-a confruntat în repetate rânduri cu diverse infecții, care uneori s-au transformat în epidemii. Mai multe detalii pe ibucharest.com.
Fapte istorice din Evul Mediu
În epoca medievală, Bucureștiul nu avea un sistem de canalizare centralizat și nici medicină organizată. În schimb, orașul era un nod de intersecție a rutelor comerciale din Imperiul Otoman și Europa Centrală. Aceste condiții au provocat apariția unor boli periculoase. Cea mai cunoscută epidemie a acelor vremuri a fost ciuma, ale cărei focare au apărut periodic pe parcursul mai multor secole.
În a doua jumătate a anilor 1600, Bucureștiul s-a confruntat pentru prima dată cu ciuma bubonică. Atunci, doar persoanele rezistente fizic, cu organisme puternice, reușeau să învingă boala.
În anii 1800, când a avut loc un nou focar de ciumă, autoritățile locale au început să introducă măsuri de carantină. A apărut profesia de gropar, care se ocupa de îngroparea celor decedați din cauza infecției. În paralel, s-au deschis instituții medicale cu secții izolate pentru purtătorii de ciumă.
În 1813, Bucureștiul a fost lovit de geruri năprasnice, care au încetinit răspândirea bolii. De asemenea, a fost introdus un sistem de exterminare a șobolanilor, care erau purtători ai ciumei. În anii 1830, o serie de măsuri de carantină au permis Bucureștiului să scape de această epidemie.
Epidemiile secolului XX
În anii Primului Război Mondial, în timpul ocupației Bucureștiului, în oraș a izbucnit o epidemie de tifos exantematic. Faptele istorice arată că boala a luat mai multe vieți decât acțiunile militare. Tifosul a început să se răspândească printre populația săracă, care nu avea condiții de trai adecvate. Într-un an, mortalitatea cauzată de această boală a atins 30% printre locuitorii obișnuiți ai orașului și 40% – printre personalul medical. Ulterior, medicul Ion Cantacuzino a introdus cazărmi izolate pentru bolnavii de tifos. Pacienții primeau îngrijire atentă și erau supuși unei dezinfecții regulate. În a doua jumătate a anului 1917, epidemia a fost stăpânită.
La sfârșitul anului 1996, în București a avut loc un focar de rujeolă. Epidemia a durat 6 luni. Potrivit Ministerului Sănătății din România, în țară au fost înregistrate peste 20 de mii de cazuri de îmbolnăvire. Epidemia a afectat în principal copiii de vârstă școlară vaccinați. Ca urmare, cercetătorii au ajuns la concluzia că sunt necesare cel puțin 2 doze de vaccin împotriva rujeolei și rapel la fiecare 6 ani. În ciuda măsurilor profilactice, eradicarea completă a bolii nu a fost atinsă.
Contemporaneitate
De la Al Doilea Război Mondial, cea mai mare provocare pentru București a fost pandemia de coronavirus. COVID-19 a izbucnit în capitală în februarie 2020. În câteva luni, Bucureștiul a devenit epicentrul bolii, cu cel mai mare număr de pacienți care au solicitat ajutor medical. La începutul anului 2021, secțiile de boli infecțioase ale spitalelor din capitală erau supraaglomerate. Medicii se plângeau de lipsa de oxigen și de medicamentele necesare.
Au fost introduse măsuri de carantină precum lockdown-ul, interzicerea deplasării pe timp de noapte, închiderea instituțiilor de învățământ, a restaurantelor și a instituțiilor culturale, precum și purtarea obligatorie a măștilor medicale în locurile aglomerate.
Epidemia a dus la o criză economică în sectorul turismului și al divertismentului. Procesele educaționale au fost transferate în mediul online.
Experiența anilor trecuți a motivat guvernul de la București să introducă măsuri preventive precum izolarea, igiena și responsabilitatea personală a locuitorilor orașului, care trebuiau să respecte anumite reguli de conduită.
În ciuda campaniei extinse de vaccinare împotriva infecției cu coronavirus, focarele sezoniere ale bolii continuă să apară.
Surse: